Administraţia publică funcţionează în concordanţă cu principiile autonomiei locale, descentralizării, legalităţii şi al consultării cetăţenilor cu privire la problemele locale.

Autonomia locală este un drept exercitat de consiliile locale şi primari, de consiliile judeţene, alese prin vot direct.

Primăria este organul executiv al Consiliului local. Primarul este şeful administraţiei publice locale. Primarul reprezintă oraşul în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice din ţară sau străinătate.
Programul de functionare la primariei Paunesti este zilnic intre orele 8-16.

Primar:

Atribuţiile Primarului:
Primarul exercita următoarele atribuţii principale:

    • atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii:
      • îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civila şi autoritate tutelara şi asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil.
      • atribuţii privind desfăşurarea alegerilor, referendumului şi a recensământului.
    • atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local:

prezintă consiliului local, în primul trimestru , un raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale;

    • prezintă la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări;
    • elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială si de mediu a unităţii administrativ-teritoriale şi le supune spre aprobarea consiliului local.
  • atribuţii referitoare la bugetul local
    • exercită funcţia de ordonator principal de credite;
    • întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;
    • iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale;
    • verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscala a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal cât şi a sediului secundar;
  • atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor;
    • coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;
    • ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţa;
    • ia măsuri pentru organizarea executarii şi executarea în concret a activităţilor din domeniile : educaţie, servicii sociale, sănătate, cultură, tineret, sport, ordine publică, situaţii de urgenţă, protecţia şi refacerea mediului înconjurător, conservarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, dezvoltare urbană, evidenţa persoanelor, podurile şi drumurile publice, servicii comunitare de utilitate publicş, servicii de urgentă de tip salvamont, salvamar şi de prim ajutor, activităţi de administraţie social-comunitară, locuinţe sociale, alte servicii publice, stabilite prin lege;
    • ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecţiei şi controlului efectuării serviciilor publice de interes local, precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ – teritoriale;
    • numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de munca, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;
    • asigură elaborarea planurilor urbanistice, prevăzute de lege, şi le supune spre aprobare consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestora;
    • emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege şi alte acte normative;
    • asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeana în domeniul protecţiei mediului şi a gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor;

Pentru exercitarea atribuţiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cu consiliul judeţean.
Numirea conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului organizat potrivit procedurilor şi criteriilor aprobat de consiliul local, la propunerea primarului, în condiţiile legii. Numirea se face prin dispoziţia primarului, având anexat contractul de management.

Viceprimar:

Atribuţiile viceprimarului
Viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali cu votul secret al majorităţii consilierilor.
Durata mandatului viceprimarului este egală cu cea a mandatului consiliului local.
Atribuţiile viceprimarului sunt stabilite prin Legea 215/2001 a administraţiei publice locale , în baza art. 79, prin dispoziţie emisa de primar.

  • îndruma şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;
  • controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;
  • asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;
  • exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;
  • răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau al oraşului;
  • organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidenţe;
  • ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a oraşului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.

Secretar:

Secretarul 
Fiecare comună, oraş sau subdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul comunei, oraşului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau administrative.

  • Secretarul nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea eliberării din funcţie.
  • Secretarul nu poate fi soţ, soţie sau rudă de gradul întâi cu primarul, viceprimarul, sub sancţiunea eliberării din funcţie.
  • Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie, în condiţiile legii.
  • Secretarul îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale
    • avizează pentru legalitate dispoziţiile primarului, hotărârile consiliului local.
    • participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului local.
    • asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul local şi primar, precum şi între aceştia şi prefect.
    • organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a dispoziţiilor primarului.
    • asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi persoanele interesate a actelor în condiţiile Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
    • asigură procedurile de convocare a consiliului local şi efectuarea lucrărilor de secretariat , comunică ordinea de zi, întocmeşte procesul verbal al şedintelor de consiliu local şi redacteaza hotărârile consiliului local;
    • pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local şi comisiilor de specialitate ale acestuia;
    • asigură aducerea la cunoştinta publică a hotărârilor şi dispoziţiilor cu caracter normativ.
    • eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, în afara celor cu caracter secret, stabilite potrivit legii.
    • legalizează semnături de pe înscrisurile prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiiior cu actele originale, în condiţiile legii.